Declarațiile recente ale președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, referitoare la comportamentul furnizorilor de energie care fac contraoferte clienților ce intenționează să migreze către alt furnizor, stârnesc controverse și ridică întrebări fundamentale privind înțelegerea mecanismelor concurențiale.
Într-un interviu acordat Economedia, Chirițoiu a susținut că asemenea practici pot fi considerate „anticoncurențiale”, întrucât ar bloca migrarea clienților și ar dezavantaja jucătorii mai mici din piață. Potrivit acestuia, dacă un furnizor poate oferi un preț mai mic, ar trebui să îl extindă tuturor consumatorilor din acea categorie, nu doar celor care amenință cu plecarea.
Această interpretare omite însă esența unei piețe concurențiale: reacția furnizorilor la dinamica cererii și ofertei
Faptul că un client ia în calcul să plece la un competitor reprezintă un semnal clar că în piață există opțiuni mai atractive. Iar răspunsul furnizorului – adică adaptarea ofertei pentru a păstra clientul – este tocmai un semn de concurență vie, nu de blocare a acesteia.
Contraoferta nu împiedică migrarea, ci este o formă legitimă de ajustare comercială, răspândită pe piețe mature precum telecomunicațiile, asigurările sau retailul. Mai mult, clientul rămâne liber să accepte sau nu contraoferta. A-l proteja prin interzicerea acesteia înseamnă, paradoxal, a-i restrânge opțiunile.
Principiul că o ofertă trebuie extinsă automat tuturor consumatorilor este discutabil. Piețele concurențiale funcționează prin diferențiere și segmentare, nu prin uniformizare forțată. Nu orice tratament diferențiat e o discriminare abuzivă.
Piața de energie este într-o fază incipientă de liberalizare, iar reacțiile rapide ale furnizorilor la stimulii concurențiali ar trebui încurajate, nu penalizate. Dacă furnizorii nu ar avea voie să facă contraoferte, atunci liberalizarea riscă să rămână o formalitate – clienții ar pleca, dar furnizorii nu ar avea motivația să devină competitivi.
În loc să fie sancționați pentru că reacționează la concurență, furnizorii ar trebui să fie încurajați să concureze – inclusiv prin oferte personalizate. Iar dacă prețurile sunt prea opace sau diferențele devin arbitrare, soluția este transparența, nu înghețarea inițiativei comerciale.
Standard dublu între telecom și energie? Ce e concurențial într-un sector devine suspect în altul?
Confuzia continuă și în comparația cu sectorul telecom. Practici considerate expresii firești ale concurenței în telecom – cum sunt ofertele de retenție pentru clienții care vor să plece – sunt prezentate ca potențial anti-concurențiale în piața energiei.
Întrebat dacă asemenea practici – precum ofertele de retenție – se regăsesc și în alte sectoare, cum ar fi telecomunicațiile, președintele Consiliului Concurenței a răspuns că situația este diferită, întrucât piața energiei se află într-o fază incipientă:
„Piața telecom este una matură… În schimb, în sectorul energiei, consumatorii nu sunt încă obișnuiți să își schimbe furnizorul. Într-un context de abia liberalizat, am rezerve în a considera astfel de practici ca fiind acceptabile.”
Așadar, apare o întrebare firească: de ce ceea ce este concurențial într-un sector matur devine brusc suspect într-unul proaspăt liberalizat?
În telecom, unde ofertele de retenție sunt frecvente și acceptate, nu există semnale că aceste practici ar fi fost calificate drept anticoncurențiale, ceea ce sugerează că nu sunt interzise. A trata diferit piața de energie, în condiții similare, ar putea indica aplicarea unui dublu standard.
În realitate, piața energiei este extrem de concurențială, cu câteva zeci de furnizori activi – considerabil mai mulți decât în telecom. În acest context, ofertele de retenție contribuie la creșterea mobilității, sporesc gradul de informare al consumatorilor și amplifică presiunea concurențială din piață.
De asemenea, nu se poate vorbi de „blocarea” consumatorilor, cât timp aceștia își pot schimba furnizorul oricând, fără perioade contractuale minime. Singura obligație contractuală pe termen de un an este în sarcina furnizorului, care trebuie să mențină condițiile asumate, dar clientul poate renunța sau migra în orice moment, fără restricții.
Într-o piață liberă, adaptarea ofertelor este esențială
Afirmația că o contraofertă punctuală „blochează migrarea” este o confuzie între concurență și uniformizare. Într-o piață liberă, adaptarea ofertelor este nu doar normală, ci esențială. Piața concurențială înseamnă flexibilitate, nu rigiditate administrativă. Iar rolul Consiliului Concurenței este să vegheze la respectarea regulilor pieței, nu să inhibe exact comportamentele care o fac funcțională.
