La doar câteva zile după controversata decizie prin care Romcab a fost trimisă în faliment, atenția se mută din nou asupra Tribunalului Mureș. Pe 18 iunie urmează să fie analizată cererea formulată de Meinhart privind intrarea companiei în faliment, într-un dosar care continuă să provoace dezbateri și îngrijorare la nivel local.

Cererea Meinhart va fi analizată de același judecător-sindic care a dispus anterior intrarea Romcab în faliment.

Decizia anterioară de faliment a generat reacții puternice, după ce reprezentanții Romcab au susținut că societatea se afla pe un trend de redresare și că existau argumente juridice și economice care justificau continuarea activității. Compania a contestat hotărârea și a acuzat existența unor presiuni și interese externe care ar urmări împingerea societății spre faliment, acuzații care au amplificat tensiunile din jurul dosarului.

Oamenii din județ au asistat neputincioși la o încercare greu de explicat, de distrugere a unui operator economic de prim rang, cu o istorie de multe decenii.

“Cineva parcă uneltește să distrugă Romcab și să îl pună la dispoziția competitorilor din străinătate”, reclamă oamenii din Mureș, îngroziți efectiv de intențiile de împingere în faliment a firmei. 

Potrivit reprezentanților companiei, Romcab a ajuns la înțelegeri cu creditorii privind plata creanțelor și continuarea activității economice. De altfel, creditorii susțin menținerea activității industriale și evitarea intrării în faliment, argumentând că producătorul de cabluri are în continuare sustenabilitate comercială. 

În acest context, ședința din 18 iunie este privită ca un nou moment-cheie nu doar pentru viitorul companiei, ci și pentru economia județului Mureș. 

La nivelul județului Mureș, situația continuă să genereze stres și incertitudine. Comunitatea locală, angajații și partenerii de afaceri urmăresc cu atenție fiecare evoluție, conștienți de impactul pe care o eventuală confirmare a falimentului l-ar putea avea asupra economiei locale și asupra locurilor de muncă dependente de activitatea companiei. Potrivit datelor prezentate de companie, Romcab are peste 100 de angajați direcți, iar prin furnizori, colaboratori și alte firme partenere activitatea sa susține indirect câteva sute de locuri de muncă.

În contextul dificultăților economice din regiune și al reducerii activității unor mari companii industriale, precum Azomureș, Romcab rămâne unul dintre puținele repere industriale importante ale economiei locale.

O eventuală intrare în faliment ar putea avea efecte atât asupra angajaților și partenerilor comerciali, cât și asupra capacității industriale locale, într-un județ care, în ultimii ani, a atras mai puține investiții majore comparativ cu alte centre regionale precum Cluj-Napoca sau Brașov.